Istoricul localităţii

Comuna Mãrgineni, cu satele ei componente, are o importanțã economicã  și istorică deosebitã prin așezarea sa, prin descoperirile arheologice facute, cât și prin evenimentele care s-au petrecut de-a lungul anilor pe aceste ținuturi.


Astfel, pe teritoriul comunei Mãrgineni, mai precis la așezarea arheologicã "Cetățuia", s-a descoperit primul chip al unui bãcãuan, ce-i drept, din lut, descoperit cu câțiva ani în urmã, în prezent expus la Muzeul de Istorie Bacãu.

Tot aici a fost descoperit și un frumos vas din lut, precum și alte obiecte din perioada neoliticã.

În documentele vremii este menționat faptul cã exista în centrul comunei, Curtea domneascã a boierului Ștefan Ruset, care la anul 1711 a fost atacatã de circa 100 de ostași polonezi, care erau bine înarmați, aceștia venind din Raiaua turceascã Bendei, mergând spre casa lor în Polonia.

Dupã lupte crâncene, care au durat zile, aceștia au fost luați prizonieri și duși la Iași, iar în semn de apreciere, domnitorul Mavrocordat a dãruit lui Ștefan Ruset si fiului sau Manolache o pereche de pistoale ferecate în argint și un ceasornic, care au stat la Curtea Boiereascã pânã la 1716.

Sãtenii nu au uitat acest eveniment și au dat unui râu denumirea de Pârâul Leșilor.


Ca obiectiv al patrimoniului național este atestarea documentarã a unui sat din Mãrgineni la data de 15.03.1489, satul Trebes, dar acesta exista încã din secolul al XIV-lea. Din documentele care atestau existența acestui sat reiese cã au fost practic douã sate și anume Trebesul de Sus, respectiv actualul Trebes și Trebesul de Jos actualul sat Barati.

Satul Barati apare pe la 1776 cu circa 150 de suflete.
În 1835 satul Luncani apare cu 130 de case, iar la 1872, avea 960 de locuitori, ca în anul 1912 satul sã figureze cu 662 locuitori.


În anul 1864 apare satul Livezii Luncani, pânã în anul 1895, care apoi se contopeste cu satul Podis.

Ca obiective și monumente ale naturii cu importanța deosebita apare Rezervatia forestiera Arsura care are o suprafata de 35,50 ha și care face parte din parcela 21 P 11.406, fond forestier administrat de Ocolul Silvic Fântânele și este situat pe teritoriul comunei Mãrgineni.


În primavara anului 1964, cu prilejul plantãrii unei livezi pe dealul Cichindel din Mãrgineni s-a descoperit un mormânt getic timpuriu de incineratie. Urna mormântului a fost recuperatã aproape în intregime și restauratã. În prezent se afla în expozitia muzeului din Bacãu.
Când a fost descoperitã, urna conținea oase calcinate care s-au împrãstiat. Lângã urnã se afla încã un vas din care s-au mai recuperat doar fundul, lucrat cu mâna. Din aceastã cauzã nu putem sti cãrui tip îi apartine. Urna este lucratã cu mâna din pastã cãrãmizie brun-deschisa, poroasã. Suprafata exterioarã a fost netezitã. Pe linia diametrului maxim are 4 mânere-apucatori plate.

În partea superioara, sub margine, în spatiul dintre cele doua mânere se aflã câte un buton mic rotund care completeazã ornamentica vasului. Urna are înaltimea de 25,5 cm, diametrul gurii de 22,5 cm și diametrul fundului de 12,5 cm. Se încadreazã în tipul vaselor sac.


Urna descoperitã pe dealul Cichindel din Mãrgineni marcheazã existenta unei necropole getice timpurii noi în Moldova, care mai poate fi explorata. Ea este situatã pe dealul aflat în spatele vechiului Cãmin Cultural din Mãrgineni. La circa 3 km spre nord de aceasta necropolã, pe dealul Cetățuia din Trebes aflat la confluenta pârâului Trebes cu Carligata, în anul 1956 a fost descoperita o așezare aparținând culturii Cucuteni.


Conținutul urnei este reprezentat de peste 380 fragmente de oase incinerate si calcinate, de dimensiuni de pânã la 6-8 cm, aparținând unui individ de constitutie relativa robusta, judecând dupã grosimea oaselor lungi, și reliefurile de inserție muscularã bine dezvoltate. Grupa de vârstã este adult-matur, dupa structura celor doua capete femurale prezente, pe care nu se mai vede deloc desenul liniei de crestere.

De asemenea, și gradul de complicare și sinostozare a portiunilor suturale ale fragmentelor craniene prezente, pledeazã în favoarea aceleași grupe de vârstã. Constituția robusta este specifica sexului masculin.

Caracterul arderii: rug mic sau mijlociu, cu foc nu prea puternic, întrucât puține fragmente osoase sunt calcinate, majoritatea fiind incinerate, de culoare neagra-cenusie, cu putine plesnituri si deformãri caracteristice unei arderi care depãșeste temperatura de 800 grade Celsius.În privinta caracteristicilor rituale, notãm adunarea îngrijitã a fragmentelor osoase, în sensul cã toate pãrțile scheletului sunt reprezentate: 28 fragmente craniene, capete și diafize humerale, capete și diafize femurale, coaste, fragmente de diafize tibiale si peroniene.


Nu sunt prezente oseminte de la vreo ofrandă animală.În vara anului 1967, locuitorii Jan David si Iuga Petru au descoperit cu totul întâmplãtor, pe când se întorceau de pe câmp, în punctul numit Vulpea, de pe raza comunei Luncani, un vârf de lance din silex. Punctul unde a fost descoperit vârful de lance se afla în stânga șoselei Bacãu - Moinești.


Vârful este confecționat din silex de culoare cenusiu închis. Are lungimea de 17 cm, lațimea la baza de 3,8 cm,iar a pedunculului de 3 cm. Este prelucrat în tehnica așchierii plate de suprafațã cu desprinderi dispuse neregulat, îndeosebi spre mijlocul fetelor,si retusat pe ambele laturi, inclusiv pedunculul, cu retușe laterale obținute prin presiune.

Vârful,care a fost destul de subțire, se crede cã nu depãșea un cm, a fost rupt de cãtre descoperitori. Pedunculul se detașeaza net de restul vârfului și reprezinta aproape o treime din lungimea piesei.
Vârful de lance nu poate fi legat de vreo statiune din apropiere deoarece nu se cunosc pânã în prezent alte descoperiri pe raza comunei Luncani. În schimb, în țara se mai cunosc încã doua descoperiri de acest gen, una în judetul Neamț si cealaltã în Botoșani.

 

Cunoașterea existenței așezării ca unitate administrativ - teritorială de-a lungul timpului, a fost reconstituită din prezentele atestate in teren ale epocii neolitice, civilizației geto - dacică, daco - carpatică, cu continuități in spațiul romanității răsăritene menționate începând cu secolul IX.
Meleagurile Mărginenilor au fost locuite din vechi timpuri. Faptul este confirmat de înscrisuri și mărturii istorice privind începuturile acestora ca așezări sătești. Populația era organizată în sate și cătune. Satele comunei Mărgineni făceau parte, ca formă de organizare teritorială, din ocolul domnesc Bacău.

Ocupația de bază a populației era agricultura si creșterea vitelor, viticultura, meșteșugurile.

 

  • Satul Mărgineni- este atestat ca așezare in 1619 odată cu începuturile curții boierești a lui Manolache Ruset;
  • Satul Tudora- este atestat in 1409 si menționat ca hotar (azi dispărut);
  • Satul Secătura (azi Pădureni) atestat în 1560;
  • Satul Triabas sau Trebeș atestat în 1489;
  • Satul Trebeșul de jos (azi Barați) atestat în 1570.

 

În secolul XIX pe teritoriul actualei comune Mărgineni erau mai multe comune rurale:

  • Mărgineni - Munteni cu 4 cătune ;
  • Luncani cu 4 cătune. Se semnalează prezența satului Slatina ce ulterior dispare ca așezare. Interesant este fenomenul de reformare a lui in jurul izvorului sărat existent in perioada 1990 -1999, dar cu caracter de vacanță.
  • Slobozia - Luncani (azi Podiș);
  • Mărgineni - Osebiti (azi Barați);
Înapoi